Tineri miri pășind în vechimea Tradiției creștine

Viața parohiei Septembrie 29, 2012

Tineri miri pășind în vechimea Tradiției creștine

,,Doamne, Dumnezeul nostru, cu mărire şi cu cinste încununează-i pe dânşii!"

 

Umanitatea contemporană suferă de o descentrare spirituală, de o alunecare alienantă pe panta pragmatismului îngust, în care ideea de transcendență este mutilată sau abolită. Sacrul se diluează sau este estompat de imanența întreprinderilor în care oamenii sunt absorbiți. Se remarcă o atrofiere a conștiinței spirituale, o diminuare a exercițiilor de autentică trăire interioară, o percepție slabă sau falsă a univerului valoric transcendent în beneficiul  artificialului, episodicului, prozaicului.

În acest context și căsătoria suferă din cauza lumii secularizate. Deși ridicată la rang de Sfântă Taină, de Hristos Domnul, astăzi în Taina Cununiei mulți tineri nu mai văd caracterul sfânt al ei. Moment de răscruce în care se despart într-un cadru sărbătoresc de lumină, apele vieții, căsătoria reprezintă hotarele firești, de Dumnezeu rânduite, pentru promovarea vieții și a unirii sufletești, într-o adâncă și responsabilă comuniune.

În toate vremurile, la noi și pretutindeni în lume, oamenii au acordat zilei căsătoriei o atenție deosebită. Mulți tineri de astăzi amână acest moment binecuvântat al relației lor, iar atunci când se hotărăsc, aleg locații inedite, fie pe malul  mării, fie pe vârf de munți sau alte locuri exotice, într-o măsură a timpului și o notă luxuriantă a petrecerii.

Nu puțină a fost bucuria, când duminică 23 septembrie 2012, la începutul Sfintei Liturghii au sosit la biserică cei doi tineri, mirele și mireasa, alături de nașii lor,de părinți și de nuntași. După momentul chinonicului, tinerii miri s-au împărtășit cu Însuși Trupul și Sângele Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, la sfârșitul Sfintei Liturghii săvârșindu-se slujba Sfintei Cununii de către un sobor de preoți.

I-am felicitat pe cei doi tineri căsătoriți pentru gestul creștin nobil, amintindu-le, cu emoție, că așa pășeau în viață tinerii miri din Biserica primară, în urma cu mai bine de două mii de ani. Vrednic exemplu de urmat pentru cei ce se vor căsători!