Vizita IPS Părinte Teofan Mitropolitul Moldovei şi al Bucovinei

Viața parohiei Mai 4, 2012

În  ziua de 26 august 2011, parohia noastră a fost în sărbătoare. Mai mult ca oricând în harul şi bunătatea Lui Dumnezeu a fost prezent alături de sute de credincioşi în satul Dumbrăviţa, deoarece am primit vizita Înaltpreasfinţitului Părinte TEOFAN – Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei

         Înaltul oaspete a fost întâmpinat la intrarea în parohie de un alai de călăreţi care, prin atmosfera medievală creată, a arătat că valorile creştine sunt prezente în acest spaţiu binecuvântat. Creştinii au fost prezenţi datorită nevoii de pregătire sufletească şi trupească. În smerenie şi cinstire toţi cei prezenţi au ascultat un Cuvânt plin de înţelepciune şi dragoste duhovnicească prin care au fost îndemnaţi la iubire de aproape, la săvârşirea faptelor bune, la a rezista împotriva ispitelor precum si la a înainta în virtute.                                                 
            La eveniment au fost prezenţi şi majoritatea elevilor, care îmbrăcaţi în costume populare l-au întâmpinat cu pâine şi sare şi cu sufletul însetat pentru noi învăţăminte. 
Preotul paroh Foca Mihai-Claudiu împreună cu primarul comunei - ing. Romică Magopeţ, prin harul credinţei s-au împărtăşit de cele sfinte, alături de Înalt Prea Sfinţitul Teofan ce era însoţit de Părintele Protopop Ciurciun Stelian.                                                                                                                                                             ,,Trebuie să urmărim Pacea si Sfinţenia, însă trebuie să ştim că toate trec prin Bunătate. Acolo unde este Bunătate este şi Iubire, iar unde este Iubire este şi Fericire. Fericirea stă în Sinceritate şi Dragoste. Mesajul meu către dumneavoastră este să zămisliţi copii iar credinţa ortodoxă este adevărata credinţă a voastră şi a copiilor voştri !”- a spus printre altele Înalta faţă bisericească.     
           „Credinţa adevărată – credinţa ortodoxă este puterea şi harul lui Dumnezeu cu ajutorul cărora primim Lumină şi mergem spre Lumină, spre mântuirea noastră...” preciza Părintele Foca Claudiu, care a mulţumit pentru această zi deosebita atât celor prezenţi dar şi Primarului Magopeţ Romică, pentru sprijinul şi înţelegerea arătată faţă de Biserică.
           În cuvântul său Primarul Magopeţ Romică preciza: „Mulţumesc în numele Consiliului Local, dar şi al comunităţii pentru bucuria duhovnicească de a vă avea alături în această zi de sărbătoare. La Ibăneşti „mărăcinii” vor fi din ce în ce mai puţini,  familiile sunt trainice având la bază valori ca iubirea, respectul, fidelitatea şi adevărul; şi, nu în ultimul rând, precizez ca în fiecare zi, împreună cu preotul paroh închidem în temniţe viciile şi ridicăm temple virtuţilor. Biserica este trupul lui Hristos şi este locul mântuirii tuturor. Este cu adevărat Arca în care, cu toţii, ne putem salva.”           
            Această vizită a adus întărire în credinţă, speranţă în zile mai bune şi ne-a arătat încă o dată calea spre dragostea lui Dumnezeu.